Încă de la început, omul avea nevoie de ajutorul și mila lui Dumnezeu. După ce a fost izgonit din Rai, Adam a început să lucreze pământul pentru a putea hrăni familia, astfel el a împlinit porunca și totodată pedeapsa cea Dumnezeiască dată de Creator după ce primii oameni au călcat legea din Eden. Însă, întotdeauna, din toate cele ce dobândea prin munca sa, Adam săvârșea arderi de tot, adică aducea jertfe de mulțumire, de laudă și de cerere.
Jertfa primilor copii, Cain și Abel, o avem ca primă modalitate de a mulțumi lui Dumnezeu. Cain se ocupa de cultivarea plantelor, iar Abel era păstor. Cain a adus pentru Dumnezeu din rodurile cele mai proaste, gândind că oricum ele se ard și că Dumnezeu nu are nevoie de bucate. Abel, în schimb, a adus cele mai frumoase și neprihănite animale, prin asta respectând pe Dumnezeu. De aceea, la timpul jertfei, fumul lui Cain se răspândea jos pe pământ, jertfa nefiind primită de Ziditor, în timp ce fumul lui Abel se ridica spre cer, ca semn al primirii jertfei. Ca urmare, Abel este omorât de către fratele său invidios.
Citind mai departe în Sfânta Scriptură, aflăm pe Avraam care întotdeauna aducea jertfe din bucatele și câștigurile sale. Dumnezeu, vrând să vadă credința lui, a cerut pe fiul său, Isaac, ca jertfă. Avraam se supune poruncii și îl pune pe Isaac să își care lemnele pe care el însuși avea să fie jertfit. În momentul în care cuțitul avea să atingă grumazul tânărului, Dumnezeu, prin înger îi poruncește lui Avraam să se oprească. Mai pe urmă, Avraam dăruiește zeciuială din toate lui Melchisedec, care, conform Sf. Ap. Pavel în Epistola sa către Evrei, preînchipuiește pe Hristos. „Și Avraam i-a dat zeciuială din toate”. (Fac. 14:20) Un alt patriarh, Iacov, în Facere 28:20-22, făgăduiește că va plăti zeciuală.
După ieșirea din Egipt, a fost introdusă în legea evreilor porunca privind zeciuala: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.” (Lev.27:30).
De altfel, întreg Vechiul Testament este caracterizat de către acest lucru obligatoriu pe care evreii trebuiau să îl facă: „Iar când vei osebi toate zeciuielile din roadele pământului tău în anul al treilea, care este anul zeciuielii, şi le vei da levitului, străinului, orfanului şi văduvei, ca să mănânce aceştia în locaşurile tale şi să se sature” [Deu. 26: 12]. Alte trimiteri în Vechiul Testament: Ps.29:2, Prov.3:9-10, Isaia. 43:23, Maleh.3:8-10, Ezech. 48:14. Lucrul acesta avea să fie și mai clar în momentul în care Împăratul David poruncește ca Ierusalimul să fie capitala evreilor, iar fiul său, Solomon, construiește Templul închinat lui Dumnezeu.
Chiar dacă în Vechiul Testament zeciuala era poruncă, în Noul Testament se renunță la statutul de poruncă și zeciuala devine doar un ghid, după care creștinul trebuia să aducă din roadele sau câștigurile sale spre folosul Bisericii.
Mântuitorul Hristos laudă văduva cea care a adus doar 2 bani la Templu. În una din conversațiile Domnului Iisus cu fariseii, El îi atenționează că nu zeciuiala e cea mai importantă practică, ci dreptatea, mila și credincioșia, DAR și zeciuiala să fie practicată – Matei 23:23 ; Luca 11:42.
Sfântul Apostol Pavel, Apostolul neamurilor, poruncește comunităților în care mergea și propovăduia Cuvântul Evangheliei să aibă grijă de toate cele necesare pentru buna rânduială a Bisericii. De aceea, orice creștin este dator să aducă jertfă lui Dumnezeu. Și oare există un loc mai bun pentru a aduce jertfă decât Biserica?